Focar de coronavirus în Penitenciarul Mioveni, după ce cinci angajați au fost testați pozitiv. În urma verificărilor, niciun deținut nu a prezentat simptome specifice COVID-19.
Patru dintre polițiști își exercitau atribuțiile în sectorul administrativ, iar unul în cel operativ. Cazurile au fost confirmate în ultimele două zile. În prezent, se efectuează o ancheta epidemiologică.
“Dintre cei cinci poliţişti de penitenciare, patru îşi exercitau atribuţiile în sectorul administrativ, iar unul în sectorul operativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie. Verificările efectuate constant pe linie medicală nu au relevat existenţa unor simptome specifice COVID-19 la nivelul populaţiei carcerale”, se arată într-un comunicat emis de Penitenciarul Mioveni.
Activitatea penitenciarului nu a fost afectată, se desfăşoară în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi operativ.
De la începutul pandemiei de coronavirus, mai mulți polițiști de penitenciare au fost testați pozitiv. Rahova, Codlea, Ploiești, Galați, Mărgineni și Deva sunt doar câteva dintre închisorile unde angajații s-au infectat cu COVID-19.
Până pe 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până astăzi, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.133. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI.